Foaie de blog

Ipocrizia cuprinde Romania. Pe principiul “the show must go on” cu toti devenim oameni saritori, cu suflet mare, deschisi cu semenii nostri si in acelasi timp marii pofticiosi ai planetei.

Iarta-ma. Sau nu… e mult mai bine sa faci ce-ti dicteaza sufletul incarcat de evlavie si piosenie in aceste zile luminate de oul rosu din noaptea Invierii si drobul din ziua Pastelui. Totusi, iarta-ma. Nu am sa fiu unul dintre ei acum inainte de ziua de maine, n-am sa-ti urez “Sarbatori Fericite!” atunci cand ne despartim, prefer clasicul “Ciao!” sau politicosul “La revedere!”, pentru mine astea doua formule de ramas bun sunt mai consistente. Atunci cand ne strangem mana prefer un cuvant sincer in schimbul altora doua izvorate dintr-un automatism al creierului – asa trebuie, asa e civilizat in zilele acestea – si invelite intr-un ambalaj mincinos, kitchos si lipsit de miez.

Cateva ceasuri iar spartanii sms-urilor vor striga in cor “augh, augh, augh… a sosit momentu’ nostru”. Pentru o treaba bine facuta, ei vor cerceta cu migala manualul micului semeserias, capitolul IV, Nici un Paste fara SMS: scos mesaje de la naftalina, tastat google.ro pentru update la cerintele anului 2000 + 9, consultat agenda telefonica, notat numarul de persoane pasibile de un sms-luminat iar totalul inmultit la tariful unui mesaj text, vremuri de criza – buget pentru sms-uri de criza. Scurt moment de pauza, doar cat textierul sa-si traga sufletul, urmeaza tasta cea mai usoara, send. Simfonia audio-colorata a telefoanelor mobile e gata sa inceapa. Conform studiilor ultimilor ani, primul mesaj text va lovi cel mai probabil dupa ora locala 17. Vor incepe asediul cu traditionalul “Fie ca lumina Pastelui sa te intepe cum acul albinei strapunge petala florii” iar spre final se va avansa la mesaje serioase si credinicioase “In mare graba si plini de voiosie, iepurasii mancaciosi vin sa va ureze «Pasti fericit!» PS: Pastrati-le si lor putina fripturica!” – in fapt adevarata Inviere la romani, reprezinta masa din ziua de Paste. Noaptea de Inviere e doar o rutina, o etapa mica spre ceea ce conteaza, festinul culinar.

Am fost, sunt si voi fi un mare pacatos. Tocmai de aceea o masa bogata in ziua de Paste obtinuta prin alergaturi de la raionul cu lactate la cel de mezeluri si apoi la racoritoare nu o sa ma faca un om mai smerit, la fel cum spovedania la biserica, cel putin in cazul meu, nu cred ca ar avea un mare efect, e important ca eu sa constientizez unde si cum am gresit si sa decid daca voi mai repeta in viitor unul dintre pacate. Din nou iertat sa-mi fie dar, dar postul e tinut cam fara rost de oameni in ziua de astazi. Mancam paine cu dulceata completam cu o cana mare de ceai iar blocati in trafic fiind, gasim cuvinte mari de spus, chiar cuvinte dulci “boule, e verde, miscate in pastele matii”. Nu cred in post, nu cred in spovedanie si nu cred in oameni, cel care a zis despre caine ca e cel mai bun prieten al omului, cam avea dreptate. Nu ma injura credinciosule, sunt un pacatos. Un om cu pacate care sta si se intreaba, catora dintre prea curatii credinciosi ai zilelor noastre le pasa de copiii ca Sonia? E trist cand o viata depinde de acest nimic numit ban. Ne putem minti ca viata e frumoasa, ne putem minti ca totul e bine, insa credinciosule, te intreb, ne-am putea oare uita in ochii acestor copii si sa rostim acele cuvinte goale, “Sarbatori Fericite”?

Asta e spovedania mea. Nu-ti face pacate incercand sa-mi spui ca am aberat. Nu e necesar sa te cobori la nivelul meu, sunt doar un pacatos.

…definitia fericirii. Mi-a fost servita ieri noapte ca o cina extrem de tarzie, in timp ce muzica din surdina imi soptea “la radio, vreau sa ajung la radio…” Instantaneu gandul meu s-a transformat in pasare si si-a luat zborul spre videoclipul piesei pentru a studia fericirea la ea acasa.

Nu stiu despre tine, dar pentru mine cei doi protagonisti principali ai clipului reprezinta Yang-ul, elementul luminos, plin de vitalitate si stralucitor care vietuieste alaturi de opusul lui, Yin. Iar daca intr-o zi cineva te va intreba cum e cu fericirea, fa bine si arata-i definitia asta, fara rusine arata-i cu degetul pe cei doi, intrebatorul se va convinge indata ce are si ce-i lipseste pentru a atinge fericirea pura.

Nu cred ca ti-am povestit pana in momentul de fata despre acel neinsemnat tablou de dimensiunea unei coli A4 prins in rama de culoare neagra si marime potrivita cu varfurile tocite la fiecare dintre cele patru colturi, care mascheaza colbul de la capatul dulapului unde, tu de fiecare cand ma vizitai iti sprijneai corpul si priveai aievea spre chipul de paradis sufocat de soare al anotimpului cald ori spre imaginea primitiva a unei ierni lipsita de omat dar completata cu mult noroi, datorita ploilor interminabile din acele luni “albe”. Mi-as fi dorit nespus de mult ca tu sa fi remarcat acel tablou ordinar, in esenta neinsemnat pentru tine stiind faptul ca arta nu reprezenta unul dintre domenile pentru care sa nutresti pasiuni arzatoare. Inteleg, de la om la om pasiunea difera, as fi un adevarat nenorocit sa nu recunosc, nici in cazul meu nu se poate rosti cuvantul pasiune este vorba doar de satisfactia pe care o poate crea un lucru, un fapt sau un obiect minunat fie el si din acest vast domeniu al artei. Insa acest tablou are acel ceva care nu o sa-l gasesti in alta parte, intruchipeaza fericirea in starea ei pura redata printr-o pictura calda in culori de toamna timpurie. Pictura care prezinta doua personaje, un el si o ea pe o plaja pustie indiferenti la rasaritul soarelui dar in schimb foarte devotati sentimentului suprem numit iubire. Ambii imbracati foarte lejer, baiatul intr-un tricou cu guler si maneca scurta bleumarin si pantaloni de culoare alba in timp ce fata poarta o rochie cu bretele in nuante palide de mov care i se sfarseste undeva in jurul genunchilor batatoriti de nisipul umed al acelei dimineti. Aceasta fericire absoluta ii regasea pe plaja aurie si cocheta doar pe ei doi tinandu-se de mana si bineinteles pe acei pescarusi jucausi ai apelor albastre.

Totusi de ce sa te mint, rama neagra a fericirii e stirbita de faptul ca imaginea nu e nici pe departe completa ii lipseste o mica bucata de marimea unui ceas de mana cu cadran dreptunghiular iar aceasta mica “fasie” lipsa compunea umbra celor doi indragostiti. Habar nu am, cum am reusit atunci pe moment dar pe acel petic de panza ieftina care completeaza acest joc de puzzle ti-am scris la ultima ta vizita, vara trecuta “Iubesc zambetul tau, iubesc bucuria umeda a ochilor tai, aici ai sa ma gasesti tot timpul.”

La vara cand ai sa te reintorci m-as bucura nespus de mult sa aduci inapoi acel petic lipsa iar pe spatele lui sa gasesc scris “As vrea sa experimentam FERICIREA”.

Ia-ti o slujba pentru aceasta seara, din ACEASTA LOCATIE.
Si poate cine stie, pe viitor vei munci cu zambetul pe buze.