Foaie de blog

foto: www.celebrity-gossip.net

Ce incape intr-o ora si treizeci si cinci de minute? Un somn obositor la miezul zilei intre job-ul de dimineata si cel de dupa-masa? Un film cu actori buni dar cu scenariu prost?
O calatorie pe distanta de 160 kilometri? O convorbire telefonica in care sa-ti ispravesti cea mai mare parte a celor 180 de minute lunare? Cateva zeci de pagini marca Coelho, Brown sau Meyer? Ori… un pachet de tigari, pentru potolirea mainilor si “prafuirea” plamanilor?

Fara nicio ezitare as raspunde dupa modelul claselor primare: “intr-o ora si treizeci si cinci de minute, incape jumatate din programul meu de la radio”. Timp in care ascult muzica, in cea mai mare parte muzica pentru mase, comerciala. Aproximativ 22 de piese (unele reusite, altele bune si atat iar unele destul de slabute) intrerupte doar de jingle-uri, publicitate si uneori messenger.

Ieri seara, insa daca ai fi urmarit Sport.ro, ai fi realizat ca raspunsul intrebarii il cunosti tu si alte cateva sute de mii de persoane din tara, la care mai putem adauga restul populatiei de ordinul milioanelor de pe planeta care vizionau acelasi lucru difuzat de canalul romanesc doar ca fiecare pe programul propriu al statului in care se gasea. Cel putin pentru astfel de momente, e musai sa incetam sa mai proclamam fotbalul “sportul rege” – ar fi o rusine – mai ales atunci cand doua rachete, diferite la marca si o minge pitica verde isi disputa pe un gazon ros de patimi, orgolii si dorinta titlul suprem in tenis, Wimbledon-ul. Intr-o finala vie, o finala cat o legenda.

Pe lungimea celor patru ore si saisprezece minute ale ultimului act, Andy Roddick si Roger Federer, au inchis cutia neputintei si au indepartat lacatul cufarului inscriptionat cu mesajul Adidas “impossible is nothing”. Rezultatul s-a vazut mult mai repede decat ti-ar lua sa aprinzi un chibrit, in iarba britanica tusele erau matusele bogate trimise de zeul Noroc, asii erau cartusele care-i ajutau pe cei doi sa respire unul in fata celuilalt iar rumoarea publicului pentru unele lovituri incredibil de nereusite reprezenta palma usturatoare avida dupa glorie.
S-a jucat strans, trofeul era orbitor, dovada seturile dinaintea decisivului 7-5, 6-7, 6-7, 6-3.

Au urmat 95 de minute epice, ultimul set al finalei. Cei doi actori principali au ignorat orice traictorie stabilita de vreun regizor hollywoodian pentru dramatismul din final “conduce unul dintre voi cu 4 puncte la 0 iar celalalt revine spectaculos si egaleaza”, nu. S-a mers cap la cap. Fiecare si-a castigat seriviciul, astfel s-a ajuns la 5-5, de aici apele s-au limpezit, ca unul dintre ei sa castige setul, finala si titlul era necesar sa ajunga la doua puncte diferenta. Dar orgoliul i-a condus la 9-9, doza de adrenalina i-a purtat pana la 13-13 ca intr-un final pe serviciul lui Roddick, la 15-14 pentru elvetian si la prima minge de meci pentru acelasi Federer, jocul sa se incheie cu ochii inlacrimati ai americanului. Wimbledon-ul are un castigator. Drama s-a sfarsit.
Andy Roddick – Roger Federer 14-16. Ati dori mai mult decat oponentul tau nu inseamna intotdeauna a obtine. Omul din Tara Cantoanelor “anuleaza” recordul americanului Pete Sampras in ceea ce priveste numarul de turnee de Grand Slam castigate, atingand numarul 15.
Un suflet este sfasiat iar un suflet este fericit dupa mai mult de patru ore. Extazul inghite agonia.

(toate subiectele sunt obligatorii, se recomanda o doza mare de rabdare, timpul efectiv de parcurs este de 20 minute)

… destul de omeneste sa nu iubesti ziua de duminica. De ce ai indrazni sa o iubesti? Pentru plictiseala din fiecare camin atunci cand ruleaza vreo emisiune in reluare la TV? Pentru vizitele pe nepusa masa ale unor neamuri? Pentru intrarile din marile orase intesate garla cu masini bara la bara dornice sa-si gaseasca intr-un final linistea intr-o parcare situata la cateva sute de metri, de casa stapanului? Pentru ca urmeaza ziua de luni?

… mai mult decat misto sa nu-ti placa fotbalul. Cel putin nu acum in aceste zile, cand tot poporul roman, incepand cu pustii de unspe-doispe ani pe care nu-i mai sperie sabia magica de pe Jetix sau CN, avansand la oamenii simpli ai tarii care-si aleg sortimentul de salam la supermarket cu gandul la tanara criza financiara si terminand cu politicienii “correctness”, cu toti respira acelasi aer, murdar, inecacios si urat mirositor, galben la culoare simbolizat in chimie EC11 (Echipa Nationala).

… al naibii de bine sa te obsedeze piesa celor de la Stereophonics, Dakota. Pur si simplu fie ca-ti doresti, fie ca nu-ti doresti o mai mica sau mare parte din sufletul tau se va regasi in chitara, in glasul si in vorbele acestei melodii. C’est si bon! Muzica si video mai jos, in timp ce cuvintele se pot gasi aici.

… foarte ok sa intalnesti un actor grabit. Un actor de la care ai invata destule. Unul care ar avea multe de oferit dar care renunta sa mai joace intr-o piesa de dragul inimii. Inteleg, o piesa buna se joaca si cu inima si cu mintea, aici lipsea prima dar ce te faci cand esti nevoit sa joci doar cu inima, va fi piesa o reusita? Mintea nu poate fara inima. Dar inima fara minte? Totusi ceva ii spune subsemnatului ca el si actorul grabit mai au sa-si spuna multe in aceasta viata.

… absolut normal sa ridici Seven Pounds cel putin la rangul de film bun.
“O capodopera a cinematografiei americane care relanseaza o noua ipoteza in cautarea fericirii, intr-o lume bantuita de colapsuri financiare si politicianism: umanitatea. Interpretare magistrala, scenariu exceptional, un film ce va lasa urme in contemporaneitatea cinematografica.” CINEMAGIA

In cazul in care mai era necesar Will Smith confirma inca odata, drama sau comedia e una si aceiasi pentru el, doar de aceea se zvoneste prin lumea larga ca este cel mai in voga actor al momentului de la Hollywood. Film ce se recomanda vizionat cu precadere seara, fara vreun accesoriu cinematografic (popcorn, cola, alune etc.) in dotare. E de ajuns sa fii doar tu cu tine iar undeva inauntrul corpului sa-i deschizi o fereastra si sufletului, cu siguranta pe durata celor 120 de minute ar avea ceva de invatat. La final daca simti ca filmul merita o lacrima, lasa stropul ochiului tau sa umezeasca buza de jos.

… minunat sa te lasi distrat de Comedy Inc. Serial de comedie australian care parodiaza vedete internationale si nu numai. A debutat in 2003, castigand de la primul episod simpatia publicului, culminand cu cea a criticilor de specialitate care i-au oferit o multime de nominalizari si premii la Festivalurile Internationale de Film.

… musai sa ucida in ziua de Pasti. Isi va asasina cu sange rece contul de hi5. Insa pana la acel moment rosu din toate punctele de vedere, au mai ramas 3 saptamani de post, evlavie si smerenie; timp in care se poate vizita “condamnatul la moarte” aici.

… cea mai misto reclama vizionata in ultima vreme, chiar daca dateaza din anul 2007. Melodia lui Phil Collins face ca spotul sa fie foarte deeply, conceput pe principul “savureaza fiecare moment”. Sursa ApropoTV

… meserias Erik Johansson. Artist, 23 ani. Goteborg, Suedia. Pentru o portie buna de “ASA DA” se acceseaza site-ul baiatului.

… necesar ca cel putin odata in viata sa te visezi la un asemenea concert. Some kinda must see, must hear, must feel. Nu incerca sa derulezi, te vei minti pe tine. La ultimele 40 de secunde, te rog, opreste-ti respiratia si traieste senzatia apocaliptica impusa de mainile si vocile celor peste 80.000 de fani U2. AMAZING!!! Punct

1. retusuri.blogspot.com

foto: www.retusuri.blogspot.com

2. Noua reclama Sprite

Foarte tare ultima fraza a spotului: “Si dupa cum era de asteptat
mii de pompe pentru umflat mingea” ))

De ce toti cei implicati in fenomenul asta numit “fotbal”, de la conducatori
la fotbalisti si de la jurnalisti la suporteri sunt impacati cu ideea ca Steaua
va castiga meciul cu Gloria Buzau din ultima etapa fara vreun prea mare efort
dar in schimb, toti asteapta ca CFR Cluj sa joace pe bune ultimul meci
de campionat cel cu rivala “U” Cluj?

Asta-i mentalitate de fotbal curat, de fotbal cinstit?

Nu, nu e de la mine pentru persoana iubita, ci e de la Andrei Vochin pentru
“draga maimuta” a fotbalului romanesc,
un articol extraordinar si totodata cutremurator pe care il poti citi AICI.

Si totusi “Nu-i asa ca un 0-3 la masa verde e mai dureros decat o piatra trimisa de un cretin in moalele capului?” intrebarea ii apartine domnului Andrei Vochin.